Odată ce părinţii vor înţelege că renunţarea la pedepsele fizice şi umilitoare nu presupune renunţarea la disciplină, mulţi părinţi vor dori să înveţe despre disciplina pozitivă şi despre modalităţile non-violente de a creşte un copil şi de a-l educa. Copiii au nevoie de limite clare şi de linii directoare cu privire la ceea ce este bine şi ce este rău. Odată ce cunoştinţele li s-au schimbat, părinţii învaţă că abandonarea practicilor de aplicare a pedepselor fizice şi umilitoare poate conduce la o mai bună disciplină şi la copii responsabili.
Copiii învaţă cel mai bine în medii în care se simt preţuiţi, respectaţi şi în siguranţă. Utilizarea larg răspândită a pedepselor fizice şi umilitoare în şcoli nu este numai o încălcare a drepturilor copilului dar este şi contraproductivă faţă de capacitatea acestora de învăţare; de asemenea există dovezi din ce în ce mai numeroase care arată că ar fi un mijloc de intimidare care duce la nefrecventarea şcolii. Un mesaj cheie într-o strategie de eliminare a violenţei în şcoli este acela că utilizarea disciplinei pozitive este benefică pentru toată lumea, copiii vor fi prezenţi la şcoală şi vor învăţa mai bine, iar profesorii vor avea elevi mai motivaţi.
Fiecare copil este o persoană diferită de celelalte, unică în felul său, de aceea, în educarea sa, părinţii şi educatorii trebuie să se ţină seama de caracteristicile sale personale. Uneori, acelaşi părinte poate fi foarte bun pentru unul din copiii săi şi nepriceput în privinţa celuilalt dacă face greşeala de a-i aborda pe amândoi la fel.
Drepturile copilului, la fel ca drepturile omului sunt astăzi consfinţite atât de legislaţia română, cât şi de legi internaţionale. Încălcarea acestora este un abuz şi o desconsiderare a nevoilor copilului, adică ale celui mai fragil, mai sensibil şi mai vulnerabil dintre cetăţeni.
Respectul faţă de copil se traduce prin respectarea nevoilor sale. Din respectarea nevoilor sale decurg şi drepturile sale consfinţite prin lege. Asemenea oricărei persoane, copilul are nevoie să fie tratat cu respect - respect pentru siguranţa şi sănătatea lui, pentru hrana, odihna, joaca, intimitatea, igiena lui, pentru sentimentele şi nevoile sale emoţionale, opiniile şi dorinţele sale, pentru integritatea lui fizică şi psihică. Satisfacerea nevoilor fizice ale copilului de igienă personală si curăţenie, alimentaţie, somn, rutină zilnică, haine şi lenjerie curate şi încălţăminte adecvată, siguranţă şi sănătate, integritate fizică este nu doar o dovadă de iubire, ci şi de respect faţă de el. Prea mic pentru a-şi purta singur de grijă şi lipsit de mijloace, copilul depinde de părintele său. Neglijarea copilului, ignorarea nevoilor lui este mai mult decât o lipsă de respect faţă de el, este o încălcare a drepturilor lui.
Abuzurile de orice fel împortiva copilului, neglijarea lui, deteriorarea stării lui de igienă şi sănătate, lipsa unei alimentaţii corespunzătoare, atmosfera tensionată din familie, pierderea unui părinte, divorţul, apariţia unui părinte vitreg, a unui nou născut în familie etc determină, de multe ori, scăderea performaneţelor şcolare, dezinteres faţă de şcoală, chiar abandon. Sarcina unui cadru didactic nu se reduce la predarea materiei de curs, la evaluare şi parcurgerea programei şcolare. Sancţionarea elevului cu note şi calificative proaste nu este o soluţie în aceste situaţii, ci, dimpotrivă, un factor agravant. Educatorul se vede pus în situaţia unui sergent pe front care nu poate lăsa în urmă, fără să mişte nici un deget, pe nici unul din "soldăţeii" lui care a căzut, rănit şi epuizat, care nu mai poate ţine pasul cu restul "plutonului". Intervenţia lui poate fi salutară întrucât, adesea, părinţii, prinşi de problemele lor, uită ei înşişi de copil sau nu observă că nu vede bine, că a slăbit, că e tras la faţă etc. Mai multă atenţie acordată copilului, mai multă răbdare, mai multă apropiere faţă de el din partea educatorului în asemenea perioade, plus discuţiile cu părinţii sunt întotdeauna de ajutor prevenind corigenţa, repetenţia, abandonul şcolar.
Foate mulţi părinţi şi educatori se plâng de faptul că micuţii nu se poartă respectuos, politicos şi civilizat cu ei, că, adesea, li se adresează folosind invective, vorbesc răstit, ţipă, bat din picior, se enervează când nu li se face pe plac, aruncă şi distrug lucrurile din jur, ameninţă, insultă, intervin în discuţii nepoftiţi etc. O analiză simplă arată că, în cele mai multe cazuri, toate aceste atitudini, comportamente, expresii sunt copiate de copii chiar de la adulţii din jurul lor, fie că e vorba de părinţi ori de educatori. Ne place sau nu, copilul ne observă şi ne imită. Pentru el, părinţii sunt primele şi cele mai importante modele din viaţa lui.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu